Zonele tale eronate
WAYNE W. DYER
Cod produs: YLIB25495
sub 3 bucati in stoc
4800 Lei
Reducere: 5%
4560 Lei
Ultimele bucati
Zonele tale eronate: Invata cum sa-ti controlezi gandurile si emotiile, ca sa-ti cladesti liber destinul Zonele tale eronate: Invata cum sa-ti controlezi gandurile si emotiile, ca sa-ti cladesti liber destinul / Your Erroneous Zones: Step-by-Step Advice for Escaping the Trap of Negative Thinking and Taking Control of Your Life de Wayne Dyer este volumul in care autorul isi foloseste experienta...
Daca esti din
se livreaza in 2-5 zile lucratoare
Ai intrebari?
Suna-ne acum la 0311.100.294
Transport Gratuit
Peste 125 RON
Oferi un cadou?
Ti-l impachetam noi!
Zonele tale eronate de Wayne W. Dyer
Zonele tale eronate: Invata cum sa-ti controlezi gandurile si emotiile, ca sa-ti cladesti liber destinul Zonele tale eronate: Invata cum sa-ti controlezi gandurile si emotiile, ca sa-ti cladesti liber destinul / Your Erroneous Zones: Step-by-Step Advice for Escaping the Trap of Negative Thinking and Taking Control of Your Life de Wayne Dyer este volumul in care autorul isi foloseste experienta acumulata ca psihoterapeut pentru a te ajuta sa iti infrunti si sa iti depasesti comportamentele distructive (zonele tale eronate) astfel incat sa preiei controlul asupra propriei tale vieti. Dar Zonele tale eronate este in egala masura o carte despre cum sa traiesti eficient, fara a-ti consuma inutil energia, si mai presus de toate, este o carte despre cum sa fii mai fericit si mai multumit de viata ta, scapand odata pentru totdeauna de acele comportamente care iti pun piedica in calea evolutiei. Wayne W. Dyer (1940 - 2015) a fost doctor in psihologia de consiliere, scriitor si conferentiar pe teme de psihologie si spiritualitate, dar si un foarte apreciat speaker motivational, distins in anul 1987 cu premiul Golden Gavel. Cartea lui de debut - Zonele tale eronate - s-a bucurat de un succes rasunator, devenind una dintre cele mai bine vandute carti din toate timpurile. Wayne Dyer este autorul a peste 40 de carti (pentru copii, adolescenti si adulti), multe dintre acestea devenind bestselleruri la nivel international. Exista o solutie spirituala pentru orice problema/ There Is a Spiritual Solution To Every Problem, Intelepciunea evurilor/ Wisdom of the Ages, Cele 10 secrete ale succesului si pacii launtrice / 10 Secrets for Succes and Inner Peace, Fii stapan pe viata ta! / Pulling Your Own Strings sunt doar cateva dintre cartile de succes ale lui Wayne Dyer aparute la Editura ACT si Politon. Zonele tale eronate a vazut lumina tiparului la date de 1 august 1976. Intre timp, a devenit una dintre cele mai bine vandute carti din toate timpurile, cu aproximativ 35 de milioane de exemplare vandute. Cartea a figurat timp de 64 de saptamani pe lista bestsellerurilor New York Times (pana pe 13 noiembrie 1977), atingand apogeul succesului pe 8 mai 1977, cand a ajuns pe locul I al acestui top. Cum se explica succesul ei rasunator? Explicatia este destul de simpla, daca ne gandim ca aceasta carte este despre fiecare dintre noi si despre defectele pe care le avem. Insa, asa cum era de asteptat de la un psihoterapeut, autorul nu se preocupa in principal de ceea ce este gresit in purtarea noastra de zi de zi, ci mai cu seama de oferirea de solutii pentru a corecta aceste defecte, astfel incat traiul nostru sa devina ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat: o sarbatoare pe care sa o celebram in fiecare zi si nu un chin continuu. Asadar, scopul parcurgerii acestei carti nu ar trebui sa fie doar acela de a-ti satisface curiozitatea si pasiunea pentru citit, ci eliberarea din zonele tale eronate, pentru a ajunge astfel sa te bucuri pentru totdeauna de viata pe care ti-o doresti! Fiecare capitol al cartii este conceput ca o sedinta de consiliere psihologica si include: explorarea dificultatii si a contextelor in care comportamentul distructiv iese la iveala, analiza comportamentului autodistructiv, intelegerea profunda a cauzelor sale si strategiile concrete pentru eliminarea ariei problematice. Astfel, cele doua teme principale ale cartii de fata sunt: capacitatea de a face alegeri cu privire la propriile emotii. preluarea controlului asupra momentelor pe care le traiesti in prezent. Dar pana a trece la dezbaterea propriu zisa a acestor teme, autorul iti prezinta un set de 25 de intrebari cu ajutorul carora iti vei da seama care este capacitatea ta in momentul de fata de a alege fericirea si implinirea. Aceste intrebari te vor face sa te gandesti la lucruri pe care poate ca le-ai trecut cu vederea pana acum, precum: De ce esti nefericit? Din cauza ta sau a celor din jurul tau? De ce nu ai incredere in tine? Pentru ca cei din jur cred ca tu nu esti indeajuns de bun sau pentru ca tu crezi asta? De ce ai nevoie de aprobarea celor din jur pentru tot ce faci, ce gandesti, ce decizi? E din vina ta sau poate ca tu esti doar victima acestui comportament indus tocmai de cei care ar fi trebuit sa sadeasca in tine semintele increderii? Te invit sa gasesti un raspuns la fiecare dintre aceste intrebari, dar si la multe altele, pe parcursul acestei carti, care poate fi de ajutor oricarui individ, oricat de echilibrat si de cumpatat s-ar considera. Cartea este impartita in 12 capitole, dupa cum urmeaza: Capitolul I: Preia controlul asupra propriei persoane. Esenta maretiei rezida in capacitatea de a alege implinirea personala, in circumstante in care altii aleg nebunia. Viata e prea scurta pentru a-i risipi pretioasele clipe, prin urmare sfatul autorului este sa inveti sa te bucuri de ea, indiferent care ar fi circumstantele si mai ales sa traiesti din plin momentul prezent. Iar pentru a face asta, trebuie mai intai sa devii stapanul propriilor emotii si sa inveti sa le gestionezi. Asadar, daca tu crezi ca anumite lucruri sau anumiti oameni te fac nefericit, trebuie sa stii ca nu este asa. Tu singur te faci nefericit, din cauza gandurilor pe care le ai vizavi de oamenii sau lucrurile din viata ta. Asadar, schimbandu-ti modul de a gandi in legatura cu emotiile pe care le ai, iti vei schimba modul in care te vei simti si vei trai in fiecare zi. In plus, considera, in ciuda a ceea ce s-a crezut pana acum, o viata fericita, fructuoasa, traita in fiecare zi si in fiecare moment prezent al fiecarei zile - ca fiind adevaratul barometru pentru masurarea inteligentei. Pentru ca, este de parere autorul, , , daca esti fericit, daca valorifici la maximum fiecare moment al vietii tale, atunci esti o persoana inteligenta. Capitolul II: Prima iubire Stima de sine nu poate fi generata de altii. Esti meritoriu pentru ca asa consideri tu. Daca depinzi de altii pentru a te considera valoros, atunci vorbim de stima celorlalti. Pentru a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt ei trebuie sa incepi cu a te accepta pe tine. Cu a te iubi pe tine insuti mai exact, asa cum esti, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Tot aici, vei afla care sunt cele mai frecvente obiceiuri depreciative la adresa propriei persoane si vei intelege ca nu ai nevoie sa convingi pe nimeni de nimic intrucat acceptarea launtrica este tot ce ai nevoie, ea neavand nimic de-a face cu opiniile altor persoane. Tot in aceasta sectiune vei gasi si cateva exercitii care te vor ajuta sa te iubesti mai mult si deci sa capeti mai multa incredere in tine. Capitolul III: N-ai nevoie de aprobarea lor Nevoia de aprobare e sinonima cu a spune: Parerea ta despre mine este mai importanta decat propria mea opinie despre mine. Oamenii care cauta mereu sa obtina aprobarea celor din jurul lor pentru modul cum gandesc, cum se comporta, cum se imbraca, cu cine se intalnesc, etc, nu reusesc sa fie cu adevarat fericiti niciodata. De aceea trebuie sa inlaturi aceasta zona eronata din comportamentul tau. Tot aici vei intelege unde isi are originea aceasta atitudine de a cauta aprobare in jurul tau pentru tot ceea ce faci; vei gasi o lista de comportamente tipice celor care cauta aprobare; dar si o serie de strategii potrivite pentru a te elibera de aceasta nevoie de aprobare. Capitolul IV: Elibereaza-te de trecut Numai o fantoma bantuie in trecut, cautand sa-si justifice existenta prin viata pe care a trait-o deja. Esti ceea ce alegi astazi, nu ce-ai ales in trecut. De-a lungul timpului toti adunam in noi diferite frustrari, care ajung sa devina toxice la un moment dat si sa ne puna piedici in calea atingerii adevaratului nostru potential. Asta pentru ca la un moment dat, cineva sau chiar noi insine ne-am bagat in cap tot felul de limite: nu sunt bun la asta, nu pot face asta, n-o sa pot niciodata sa. . . Convingerile limitative sunt nocive pentru ca uneori ajung sa ne urmareasca o viata intreaga si sa ne impiedice sa facem ceea ce ne dorim. De aceea, autorul ne propune aici o serie de strategii pentru a te elibera de trecut si a elimina convingerile nimicitoare. Pune-le in practica si nu vei mai spune niciodata: Nu pot! Capitolul V: Emotii inutile - vinovatia si ingrijorarea Daca tu crezi ca, simtindu-te prost sau facandu-ti griji suficient de mult, vei schimba un eveniment din trecut sau din viitor, inseamna ca traiesti pe o alta planeta, intr-o alta realitate. Ce usor este sa sadesti sentimentul de vinovatie in mintea cuiva. . . Parintii isi determina copiii sa faca anumite lucruri facandu-i sa se simta vinovati daca ii refuza; partenerii de cuplu isi determina partenerii de viata sa se simta vinovati ori de cate ori sunt nemultumiti; copiii nostri ajung sa ne faca sa ne simtim vinovati pentru nefericirea lor atunci cand nu primesc tot ce vor; scoala ii face pe copii sa se simta vinovati atunci cand nu se ridica la inaltimea asteptarilor; societatea ne face sa ne simtim vinovati cand incalcam vreo norma; propriile noastre instincte sexuale ne fac sa ne simtim vinovati. Astfel, nu e deloc de mirare ca aproape mereu avem cate un motiv sa ne simtim vinovati. Dar sentimentul de vinovatie nu este singurul care nu ne lasa sa traim. Mai sunt si grijile. Noi oamenii avem un talent neobisnuit de mare de a ne face griji din orice. Autorul iti prezinta aici o lista cu cele mai frecvente motive pentru care ne facem griji si ne convinge totodata de inutilitatea acestui tip de comportament, furnizandu-ne in acest sens un set de strategii pentru a scapa de ingrijorare. Capitolul VI: Exploreaza necunoscutul Numai cei nesiguri cauta cu inversunare siguranta. Autorul iti va adresa in aceasta sectiune o intrebare care te va pune cu siguranta pe ganduri: ai trait peste 10. 000 de zile sau ai trait o singura zi de peste 10. 000 de ori? Daca raspunsul tau inclina mai mult spre a doua parte a intrebarii, inseamna ca, in mod sigur, ar trebui sa faci ceva mai mult loc spontaneitatii in viata ta, lasand fricile la o parte. Autorul vorbeste aici asadar despre: capcana de a avea mereu un plan; despre sursele interne, respectiv externe ale sigurantei de sine; dar si despre frica de esec si despre perfectionism, prezentand totodata cateva comportamente tipice care ii caracterizeaza pe cei carora le este teama de necunoscut. Dar si mai interesante ti se vor parea cu siguranta aici cele cateva strategii pentru a intelege si a gestiona misterul si necunoscutul, prezentate de autor. Acestea nu te vor ajuta doar sa descoperi gustul placut al necunoscutului, dar si sa explorezi viata cu mai multa pasiune si spirit de aventura. Capitolul VII: Darama barierele conventionale Oamenii macina si iar macina in moara banalitatilor si nu iese nimic altceva decat tot ce-au pus acolo. Dar in momentul in care ei renunta la obiceiurile vechi pentru un gand spontan, atunci poezia, intelepciunea, speranta, virtutea, cultura, anecdotele, toate sar in ajutorul lor. - Ralph Waldo Emerson, Literary Ethics /Etica literara Enculturatia este absolut necesara pentru fiecare dintre noi. Este normal sa respecti regulile si legile unei societati atat timp cat traiesti in societate, dar cand acest lucru este dus la extrem, cand viata ajunge sa insemne numai reguli si legi formulate de altii si nu de tine insuti pentru propria viata, totul risca sa devina lipsit de sens. De aceea, sfatul autorului este sa ai intotdeauna curaj sa iti trasezi propriile cai, fara a incalca insa conventiile si normele societatii in care traiesti, fiind constient in acelasi timp de faptul ca viata nu inseamna numai corect sau numai gresit, dar si de faptul ca ar fi bine, ar trebui si s-ar cuveni sunt de multe ori doar niste formule absurde si ca nu e in regula sub nicio forma sa fii in permanenta altfel decat cum vrei sa fii de fapt. Pentru ca a fi tu insuti inseamna pana la urma a fi lipsit de nevoia unui sistem de sprijin extern. Pentru a-ti da seama daca faci parte din randul celor care fac exces de conformism, autorul iti prezinta aici care sunt cele mai frecvente obisnuinte conformiste din cultura noastra, dar si cateva modalitati de a te vindeca de. . . trebuie. Capitolul VIII: Capcana dreptatii Daca lumea ar fi atat de organizata incat totul sa decurga asa cum se cuvine, fiintele n-ar putea supravietui nici macar o zi. Pasarilor li s-ar interzice sa mai manance viermisori si interesele fiecarui om ar trebui respectate. Oamenii care se raporteaza frecvent la altii in viata de zi cu zi rostesc probabil cel mai frecvent aceasta propozitie: Nu-i corect. Oamenii care se concentreaza mai mult pe ei insisi si pe propria lor viata, nesimtind nevoia sa se raporteze la altii, sunt in schimb mai multumiti si mai fericiti. Asadar, incearca sa te gandesti mai mult la ce poti face tu pentru propria fericire si mai putin la: cat de putin muncesc altii in comparatie cu tine si ce bine le este, ce obraznici sunt unii si totusi sunt apreciati de ceilalti sau la cat de needucati sunt copiii vecinului si totusi au note mai bune decat ai tai. Intotdeauna vor exista oameni mai slab pregatiti care se vor bucura de mai mult succes ca tine, dar depinde de tine caror lucruri vrei sa le acorzi mai multa importanta in viata. Autorul iti va furniza aici o lista cu comportamente specifice celor care gasesc mereu nedreptati in viata, dar si cateva dintre beneficiile psihologice ale celor care cauta dreptatea cu orice pret. Tot aici vei gasi cateva strategii pentru a renunta la insistenta inutila de a se face dreptate in lume. Capitolul IX: Renunta la tergiversare - chiar acum Ca sa amani ceva, nu-i nevoie sa transpiri niciun pic. Filozoful american Donald Marquis numea tergiversarea arta de a tine pasul cu ziua de ieri. Wayne Dyer completeaza aceasta definitie cu si de a evita ziua de azi, pentru ca, in opinia lui, tergiversarea inseamna a evita sa traiesti prezentul la capacitate maxima. Asadar, acest capitol este despre capacitatea, , extraordinara pe care o au anumiti oameni de a amana tot timpul lucrurile pe care le au de facut, dar si despre cat de multe alte lucruri ar putea face, daca nu ar mai repeta la infinit acest comportament. Asadar, daca tergiversarea te-a impiedicat mereu sa faci lucrurile la timpul lor, citeste acest capitol pentru a descoperi cateva comportamente specifice tergiversatorilor, cateva motive pentru care amanam sa facem lucruri in loc sa le facem pur si simplu, si a afla cateva tehnici care te vor ajuta sa nu mai tergiversezi. Cu alte cuvinte, citeste acest capitol si devino un om care actioneaza, nu unul care viseaza, spera sau critica. Capitolul X: Declara-ti independenta In orice relatie in care doi oameni devin unul, rezultatul va consta in doua jumatati de om. Ce poate fi mai rau decat un adult dependent de un alt adult? Unii parinti isi cresc copiii in asa fel incat la maturitate dependenta acestora de ei sa fie garantata. Insa acesti copii vor intampina mari dificultati sa se adapteze in societate si sa se descurce pe cont propriu. Vor depinde mereu de altcineva pentru a realiza orice si, mai mult ca sigur, vor creste si ei la randul lor alti copii dependenti. Asadar, cum ar trebui sa ne comportam ca parinti pentru a le insufla copiilor inca de mici spiritul independent? Cum ar trebui sa se comporte o femeie in casnicie pentru ca sotul sa nu o considere prea independenta? De ce intre soti ar trebui sa existe o anumita distanta, si de ce nu trebuie confundata dependenta de partener cu dragostea? Raspunsurile la aceste intrebari le vei gasi in aceasta sectiune a cartii, alaturi de cateva comportamente frecvente, specifice dependentei sau care incurajeaza dependenta, cateva consideratii referitoare la motivele pentru care unii oameni prefera sa isi mentina acest comportament dependent, dar si un plan demn de pus in aplicare pentru a scapa de comportamentul dependent. Capitolul XI: Spune adio furiei Singurul antidot pentru furie este renuntarea la convingerea inradacinata, , ce bine-ar fi, daca ai fi ca mine. Lumea nu este intotdeauna asa cum ne-ar placea noua sa fie. Asta e sigura realitate pe care o avem la dispozitie deocamdata si e valabila pentru toti. Sansele ca aceasta situatie sa se schimbe sunt nule, prin urmare, de fiecare data cand te vei enerva in viitor gandeste-te ca nu are sens sa suferi sau sa te lasi imobilizat in fata realitatii. De ce sa iti consumi inutil energia pentru niste lucruri care nu se vor schimba niciodata? Nu e mai bine oare sa accepti pur si simplu faptul ca oamenii din jurul tau au dreptul sa fie diferiti, conservandu-ti astfel energia care altfel s-ar irosi pe niste nervi care nu numai ca iti creeaza o stare proasta, dar te afecteaza si la nivel fizic mai mult decat iti poti inchipui in momentul de fata? Autorul iti propune aici o serie de remedii cu ajutorul carora vei putea sa iti infrangi de cele mai multe ori impulsul de a te infuria, alegand de fiecare data. . . cai alternative. Tot aici vei gasi cele mai frecvente scuze pe care le folosim adesea pentru a ne scuza comportamentul furios, dar si cateva strategii pentru a renunta la furie. Dar si un sfat cat se poate de bun: Furia este o modalitate de a folosi lucrurile din exteriorul tau pentru a motiva felul in care te simti. Lasa-i pe ceilalti sa-si traiasca viata lor. Fa-ti propriile alegeri - si nu mai permite sa fie incarcate de furie. Capitolul XII: Portretul unei persoane care si-a extirpat toate zonele eronate Sunt prea ocupati sa fie ei insisi, ca sa mai observe ce fac vecinii lor. In ultima sectiune a cartii, Wayne Dyer iti prezinta toate argumentele pentru care merita sa parcurgi aceasta carte si acest drum de eliberare de zonele tale eronate. Cu siguranta ca nu vom reusi toti sa ne eliberam de toate comportamentele noastre distructive, dar, cu certitudine ca, devenind constienti de lucrurile care ne impiedica sa traim si sa fim fericiti, ne vom stradui mai mult in viitor sa le evitam. Iata asadar in randurile de mai jos doar o parte din beneficiile pe care ti le poate aduce eliberarea din zonele tale eronate: Persoanele lipsite de zone eronate nu isi fac griji. Situatii care aproape ii innebunesc pe altii, ei bine, pe acesti indivizi nu ii afecteaza aproape deloc. Nu isi fac nici planuri, nici rezerve pentru viitor. Refuza sa se ingrijoreze si nu se lasa atinsi de nelinistea care vine la pachet cu ingrijorarea. Ei nu stiu cum sa isi faca griji. Acest lucru nu face parte din compozitia lor. Nu sunt neaparat calmi in orice moment, dar nici nu sunt dispusi sa isi petreaca prezentul stresandu-se din cauza unor lucruri din viitor pe care nu le pot controla. Sunt foarte orientati inspre clipa de fata si au un radar intern care pare sa le aminteasca mereu ca grijile se resimt doar in prezent si ca ar fi ceva nesocotit sa iti traiesti viata impovarat clipa de clipa. Acesti oameni traiesc in prezent, nu in trecut si nici in viitor. Nu se simt amenintati de necunoscut si cauta sa traiasca experiente noi, cu care nu sunt familiarizati. Adora ambiguitatea. Savureaza prezentul in orice moment, constienti ca doar de el dispun. Nu planuiesc evenimente de viitor, astfel incat sa trebuiasca sa treaca perioade lungi de inactivitate in care sa astepte o bucurie. Traducere din limba engleza de Alexandra Tabara.
Editura | Act Si Politon |
Autor | Wayne W. Dyer |
An aparitie | 2022 |
Numar pagini | 320 |
Tip coperta | Paperback |
Lungime | 20 |
Latime | 13 |
Cod Bare | 9786069138397 |
UM Dimensiuni | cm |
Fii primul care sparge gheata!
Spune-ne parerea ta despre acest produs si porneste discutia.