Tentatii clandestine

Nicolae Munteanu

Camionul alerga ca un armasar pofticios de iapa, prin stepele pustii si salbatice. Goneste-n draci pe unde-apuca. Ce limitare la 40 sau 50 in localitate? Blana, cit se poate. Noroc ca experimentatul constructor Volvo s-a gindit sa-l infrineze din fabricatie si in ciuda armasarilor putere naravasi nu depasea 90. Noi opream totusi din cind in cind pentru a nu fi reperati dubiosi mereu in plasa. Raul considerase necesar sa adopte o tactica de invaluire. Fie raminea in coada, lasind intercalate citeva masini, fie, unde era drumul pe patru benzi, relativ bun si drept, o taia ilegal in avans cu o suta saizeci la ora si-l asteptam apoi tacticosi in vreo parcare, la vreo terasa si la o vrajeala. In felul acesta le amageam si pe insotitoarele noastre care, bineinteles, nu trebuiau sa se prinda ca noi sintem in misiune secreta. Ele erau, intr-un fel, acoperirea noastra. Adicatelea eu ma acopeream pe bancheta din spate cu atentia Hristinei. Imi acordase tacit permisiunea de a-mi sprijini capul de umarul ei drept ca sa motai din cind in cind dezlegat de orice urme de ginduri. Sau de pacate. Cum-necum, eu o convinsesem usor pe Cris, iar Raul pe Hristina, conform invoielii.