Patria mea era un sambure de mar

HERTA MULLER

Traducere si note de Alexandru Al. Sahighian

Cartea de fata reuneste discutiile purtate de autoare la Berlin, in decembrie 2013 - ianuarie 2014, cu jurnalista austriaca Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Muller si-l repeta mereu, ca pe o incantatie, pentru a-si da curaj cand trebuia sa mearga la interogatoriile de la Securitate: Patria mea era un sambure de mar, / cautandu-mi drumul intre secera si stea.

Discutiile refac drumul parcurs de Herta Muller din satul natal pana la scriitoarea de azi si laureata Premiului Nobel - este deci un volum autobiografic. Problematica e, in esenta, cea cunoscuta si din alte opere literare si eseistice ale autoarei, dar prin dialog amintirile si reflectiile ei dobandesc o acuitate deosebita. Consideratiile despre scris ocupa un loc important, volumul fiind totodata un autoportret al Hertei Muller si o ars poetica.

"La Herta Muller frumusetea si groaza sunt strans invecinate. (...) Uratenia era mereu prezenta, atotputernica si de neinvins; frumusetea, in schimb, era un program de rezistenta individuala, si prin urmare o problema de supravietuire. Frumusetea putea fi produsa mai cu seama prin limbaj. Greu de spus ce ar fi devenit Herta Muller in absenta dictaturii care a fortat-o sa scrie pentru a se autoafirma si care a fost subiectul major al vietii ei. Dar forta de atractie magnetica pe care o exercita cuvintele asupra ei ne face sa presupunem ca ar fi existat atunci un alt factor declansator." - Suddeutsche Zeitung

"Interviurile se considera ca tin de genul jurnalistic, nu de cel literar, dar, prin felul emotionant, tulburator in care se marturiseste Herta Muller in aceasta carte de interviuri, ea a creat literatura, si anume literatura majora." - Der Spiegel

HERTA MULLER s-a nascut la 17 august 1953 in satul Nitchidorf din Banatul svabesc. A studiat germana si romana la Universitatea din Timisoara, lucrand apoi ca traducatoare intr-o fabrica si ca profesoara. A intrat in vizorul Securitatii si a inceput sa fie persecutata dupa refuzul ei de colaborare si in urma prieteniei cu membrii societatii Aktionsgruppe Banat. In 1982 debuteaza cu volumul de povestiri Tinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va aparea in 1984 si in RFG. Din 1985 operele Hertei Muller au fost interzise in Romania. Presiunile tot mai puternice din partea Securitatii au fortat-o sa emigreze in Germania in 1987, iar de atunci traieste la Berlin. Publica romane: Omul este un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein groser Fasan auf der Welt, 1986; Humanitas Fiction, 2011), Calatorie intr-un picior (Reisende auf einem Bein, 1989; Humanitas Fiction, 2010), Inca de pe atunci vulpea era vanatorul (Der Fuchs war damals schon der Jager, 1992; Humanitas Fiction, 2009), Herztier (Animalul inimii, 1994; Humanitas Fiction, 2016), Astazi mai bine nu m-as fi intalnit cu mine insami (Heute war ich mir lieber nicht begegnet, 1997; Humanitas Fiction, 2014), Leaganul respiratiei (Atemschaukel, 2009; Humanitas Fiction, 2010, 2024); volume de eseuri, intre care Hunger und Seide (Foame si matase, 1995), Der Konig verneigt sich und totet (Regele se inclina si ucide, 2003) si Mereu aceeasi nea si mereu acelasi neica (Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, 2011; Humanitas Fiction, 2011), volumul de interviuri Patria mea era un sambure de mar (Mein Vaterland war ein Apfelkern, 2014; Humanitas Fiction 2016), volume de povestiri, precum si volume de poeme-colaj. Este laureata a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatura Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatura al Fundatiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeza ii atribuie in 2009 Premiul Nobel pentru literatura. Cartile Hertei Muller au fost traduse in aproape 60 de limbi. Interviu (Matei Marin, Dilemateca, ianuarie 2011)