Sora lui Colacel

LAVINIA BRANISTE

Un roman despre lucrurile pe care le descoperim singuri, despre nevoia de a apartine si frica de schimbare.

Fara sa se cunoasca prea bine, Ruxi si Adela devin peste noapte surori. Adela noteaza si deseneaza de zor in jurnalul ei de naturalist, pe cand Ruxi scrie povesti si are grija de Colacel, puiul de gaina. Teritoriile sunt destul de clar stabilite intre ele; mama e a Adelei, tatal e al lui Ruxi; postul de observatie din visin e al Adelei, Ruxi se joaca in curte cu puiul.

Cele doua surori se cunosc putin cate putin de la o zi la alta, mirate si tematoare. Lutu, calul legat de gardul vecin, aduce o schimbare: cele doua fete urca impreuna in visin. De sus, lucrurile se vad altfel si asa ajung sa imagineze povesti despre calut. Iar pe masura ce Ruxi le scrie si Adela le deseneaza, sentimentele lor devin tot mai amestecate.

Citate interesante din carte:

"Colacel ma privea doar cu un ochi si atunci mi-am dat seama ca voi avea tot timpul senzatia asta, ca-l vad doar pe jumatate si ca cealalta latura a lui o sa-mi fie inaccesibila. Asa sunt si oamenii, parca ne privim mereu doar cu un ochi. Niciodata nu vezi tot."

"Spatele cuiva poate sa spuna multe lucruri despre persoana aceea. In primul rand trebuie sa stii daca sta cu spatele la tine pentru ca l-ai suparat sau daca asteapta sa evadeze. Noi nu l-am suparat pe Calutu.

El nu este tinut cu forta in curte, dar nici nu poate sa deschida poarta, deoarece are copite. Ar putea incerca cu dintii, dar nu stiu daca i-a trecut prin cap ca ar putea sa traga de clanta cu dintii.

Cum faci sa-i treaca o idee prin cap unui cal?

Ideile se prind din zbor, trebuie sa dai cu capul in ele ca intr-o minge de fotbal cand vine spre tine. Uneori intra in cap, uneori ricoseaza."

"Un copil, oricat de mic, are si el un trecut. Daca nu e prea vesel, parintii spera ca n-o sa-l tina minte. Ca o sa urmeze atatea lucruri importante si interesante incat mai tarziu va trece cu vederea ca i-a incurcat si l-au adus inapoi la bunica, de exemplu.

Pentru binele lui l-au adus inapoi, vor spune ei, si pentru binele bunicii, sa nu fie singura.

Pentru binele tau am adus acesti oameni peste tine. Ca sa ai si tu un tata. Ca sa ai o sora. Sperand ca o sa urmeze atatea lucruri importante si interesante incat mai tarziu vei trece cu vederea ca ati fost mereu straini. C-o sa ai nevoie de atata ajutor, iar ei ti-l vor oferi, incat n-o sa mai simti ca nu sunt ai tai."

"Daca ar fi vrut sa evadeze, calul acesta putea evada linistit, ca n-ar fi venit nimeni dupa el. Poate ca nu fugea tocmai ca sa nu puna la incercare dorinta omului de langa el de a-l aduce inapoi."

"Cand esti mic, crezi tot ce ti se spune, fiindca n-ai inca mecanismele indoielii.

Si nu conteaza prea mult cine e acela care spune, atata vreme cat e un adult."

Alte titluri de Lavinia Braniste:

Duminica si alte povestiri cu Iosifel, Editura Arthur, colectia Lectura 10- 11 ani
Rostogol merge acasa (#1), Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Rostogol #1. Rostogol merge acasa, Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Rostogol #2. Rostogol pazeste pepenii, Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Rostogol #3. Rostogol si vulcanii noroiosi, Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Anatol si Gregor la aeroport, Editura Arthur, colectia GENIUS cartonat
Rostogol pazeste pepenii (#2), Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Rostogol si vulcanii noroiosi (#3), Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur
Rostogol iluzionist (#4), Editura Arthur, colectia Trofeul Arthur

(n. 1983, Braila) Locuiesc de mai multi ani in Bucuresti si inca am sentimente amestecate fata de acest oras. Scriu poezii din scoala primara si am crescut cu povestile bunicului, care imi mai facea si jucarii de carton si zmeie colorate, pe care mi le inalta pe calea ferata -, , la linie". Tot cu bunicul intram in pepiniera de la linie pe sub un gard de sarma si culegeam iarba pentru gaini si papadii galbene pentru mama. Cu bunica tundeam scaieti si-i puneam pe casa de Rusalii si a doua zi ne uitam sa vedem cui i-a crescut mai mult norocul.

Cartile pentru copii au venit peste mine dintr-o intamplare, dupa o pauza de douazeci de ani, timp in care am schimbat joburi si chirii si m-am invatat sa traiesc singura. Scriu pentru ca-mi place sa scriu. Si am avut nevoie de douazeci de ani ca s-o spun fara jena.