Basme. Eminescu

Fat-Frumos, ars de fulgere, nu cazu din el decat o mana de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede, ce curgea pe un nisip de diamant, pe langa el arbori nalti, verzi, stufosi raspandeau o umbra racorita si mirositoare. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana, imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Dar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu, unde pana-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamant. intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decat umbra celui luminat. Erau Domnul si sf. Petrea. Picioarele lor infierbantate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele parau ce curgea din izvor. Pin cursul apei cu gleznele lor sfasiau valurile pana la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata... Apoi sezura amandoi in umbra - Domnul cugetand la tatal sau din cer, si sf. Petrea ascultand pe cugete doina izvorului plangator. Cand se sculara spre a merge mai departe, zise sf. Petrea: "Doamne, f